Ce frumos zambesti…….

VOIA LUI DUMNEZEU!

Ioan 15:15. Nu va mai numesc robi, pentru ca robul nu stie ce face stapanul sau; ci v-am numit prieteni, pentru ca v-am facut cunoscut tot ce am auzit de la Tatal Meu.

Relatia noastra cu Isus este bazata pe un legamant de prietenie, un legamant de dragoste. Suntem slujitori unii altora, si slujim lui Dumnezeu din dragoste, nu pentru ca El ne-ar forta ci pentru ca noi vrem, din dragoste, din prietenie.

“Robul nu stie ce face stapanul sau”.  Exact asta aud de cand ma stiu in cercurile de pocaiti in care m-am invartit: “noi nu stim care e voia lui Dumnezeu, numa El stie ce vrea si cum vrea, Dumnezeu e suveran si noi oamenii nu avem cum sa stim care e voia Lui”. Oamenii se comporta ca si niste robi, care habar nu au care e voia stapanului, care se uita la stapan ca la o autoritate straina, dominatoare si tirana pe alocuri, careia trebuie sa i se supuna din frica si pentru ca nu exista alta alternativa.

Isus ne spune clar, noi suntem prietenii Lui. Pentru ca majoritatea oamenilor nu cunosc ce inseamna prietenia simpla, sincera si adevarata probabil e complicat sa vizualizezi si sa intelegi concret ce inseamna asta. Pentru ca relatiile dintre oameni sunt la un nivel de hartuiala, egoism si fatarnicie fara precedent,  e complicat pentru noi sa mai intelegem notiunea de dragoste si prietenie. Cand Dumnezeu ne vorbeste despre prietenia cu El, de dragostea Lui, traumatizati fiind de ceea ce ne oferim unii altora, din instinct Ii atribuim lui Dumnezeu caracteristici omenesti si poate de aia oamenii nu sunt disperati dupa El cum ar trebui. Dar daca facem un exercitiu de logica si ne gandim ca El e dragostea perfecta, inventatorul prieteniei perfecte, cred ca putem treptat sa intelegem ce inseamna a fi prieten cu Dumnezeu.

Efeseni 5:17 De aceea nu fiti nepriceputi, ci intelegeti care este voia Domnului.

Isus a venit ca sa ne arate voia Tatalui, prin tot ce a facut pe pamant a prezentat omenirii ceea ce vrea Tatal, care e voia lui Dumnezeu.  Cine nu cunoaste voia lui Dumnezeu nu e pentru ca Dumnezeu nu a facut totul ca sa i-o arate, nu ca nu ar fi scrisa in Biblie, ci pentru ca omul e ignorant si nu cauta sa afle voia Lui, voia Lui cu privire la iertare, vindecare, binecuvantare, aprovizionare din toate punctele de vedere, voia Lui cu privire la lucrarea supranaturala a Duhului Sfant.

Ioan16:13-15. Cand va veni Mangaietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca in tot adevarul; caci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit si va va descoperi lucrurile viitoare. El Ma va proslavi, pentru ca va lua din ce este al Meu si va va descoperi. Tot ce are Tatal este al Meu; de aceea am zis ca va lua din ce este al Meu si va va descoperi.

Isus ne spune: “va fac prietenii Mei, va numesc prietenii Mei, si va descopar tot ce stiu de la Tatal, va descopar voia Tatalui, va arat calea, va trimit Duhul Sfant sa va arate in amanunt voia lui Dumnezeu, va trimit Duhul Sfant sa va arate voia Lui cu privire la lucrurile trecute, prezente si viitoare, sunteti prietenii Mei, intelegeti? Daca sunteti prietenii Mei o sa pun in voi aceleasi informatii pe care le am Eu, vreau sa am prieteni informati, pentru ca va iubesc, impart cu voi prin Duhul Sfant tot ce stiu, Duh Sfant care va va calauzi in tot adevarul, nu doar partial ci in tot adevarul”

Ignoranta si lipsa comunicarii cu Duhul Sfant, necunoasterea Duhului Sfant sunt cauzele pentru care cineva nu cunoaste voia lui Dumnezeu. Cu cat sti mai putin din voia lui Dumnezeu cu atat inseamna ca nu te-a interesat sa o afli. Ea e accesibila pentru toata lumea, pentru toti cei care devin prieteni ai lui Dumnezeu.

Ar fi culmea ca Dumnezeu sa ne spuna: „Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile”, dar sa nu ne arate clar care e voia Sa, sa nu ne dea parghiile prin care sa aflam voia Lui. Ce sa ii invatam pe ucenici?  Ar fi culmea ca Dumnezeu sa ne arate voia Sa, dar sa nu ne dea parghiile prin care sa o implinim, prin care sa o vedem manifestandu-se.

Faptul ca nu stim care e voia Lui si chiar daca o stim teoretic nu stim cum sa o vedem materializata e doar rezultatul faptului ca nu Il cautam si ne multumim cu maruntisuri. Isus a venit pe pamant sa ne arate care e voia lui Dumnezeu si cum putem sa o vedem manifestandu-se in vietile noastre si prin vietile noastre.

Duhul Sfant va va descoperi lucrurile viitoare

Ioan16:13. Cand va veni Mangaietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca in tot adevarul; caci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit si va va descoperi lucrurile viitoare.

Pentru cei care considera ca proorocia este sinonima cu predica, Isus spune clar ce face Duhul Sfant. El ne calauzeste in tot adevarul si ne descopera lucrurile viitoare. Ce inseamna „a descoperi lucrurile viitoare”???

In vremurile din urma vor fi semne si minuni care vor insela pe multi

Matei 24:11, 23-24. Se vor scula multi proroci mincinosi si vor insela pe multi. Atunci daca va va spune cineva: “Iata, Hristosul este aici sau acolo”, sa nu-l credeti. Caci se vor scula hristosi mincinosi si proroci mincinosi; vor face semne mari si minuni, pana acolo incat sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi.

Cine a spus aceste cuvinte? ISUS!

Ce lucrari a facut Isus cat a trait pe pamant?

A transformat apa in vin, a eliberat indracitul din sinagoga in Capernaum, a fost cel care a adus pesti cu gramada in mrejele pescarilor (pescuirea minunata),  l-a inviat pe tanarul din Nain, a vindecat leprosi, a vindecat-o pe soacra lui Petru, apoi pe sluga sutasjului, a potolit furtuna, a vindecat indracitii gadareni, apoi slabanogul din Capernaum, a inviat-o pe fiica lui Iair, a vindecat-o pe femeia cu scurgere de sange, a vindecat oribi, a eliberat surdo-muti, l-a vindecat pe slabanogul de la scaldatoarea Betezda, apoi pe omul cu mana uscata, pe femeia garbova, a inmultit painea si pestii, a mers pe apa, l-a vindecat pe orbul din Betesda, pe lunatic, a provocat faza cu moneda in gura unui peste, a vindecat bolnavul de dropica, pe cei 10 leprosi, orbul din nastere, l-a inviat pe Lazar, a uscat smochinul,  sa nu mai vorbim de localitati intregi care si-au dus bolnavii la Isus si Isus a desfintat boala si influentele demonice din perimetrul respectiv. mii si mii de vindecari, semne si minuni supranaturale, daca s-ar fi scris toate nu ar incapea in toate cartile din lumea asta.

2 Tesaloniceni 2: 7-10. Caci taina faradelegii a si inceput sa lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreste acum sa fie luat din drumul ei. Si atunci se va arata acel nelegiuit pe care Domnul Isus il va nimici cu suflarea gurii Sale si-l va prapadi cu aratarea venirii Sale.  Aratarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase si cu toate amagirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzarii, pentru ca n-au primit dragostea adevarului ca sa fie mantuiti.

Cine a spus aceste vorbe? Pavel!

Ce a facut Pavel cat timp a slujit?

L-a vindecat pe ologul din Listra, il invie pe Eutih, il „cadoriseste” pe vrajitorul Elima cu orbire, o elibereaza de duhul de ghicire pe slujnica din Filipi „Si Dumnezeu facea minuni nemaipomenite prin mainile lui Pavel; pana acolo ca peste cei bolnavi se puneau basmale sau sorturi care fusesera atinse de trupul lui, si-i lasau bolile si ieseau afara din ei duhurile rele”. (Fapte 19:11-12) „Tatal lui Publius zacea atunci in pat, bolnav de friguri si de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mainile peste el si l-a vindecat. Atunci au venit si ceilalti bolnavi din ostrovul acela si au fost vindecati”. (Fapte 28:8-9)

Isus si cu Pavel ne avertizeaza ca in vremurile din urma o sa fie semne si minuni mincinoase facute prin puteri demonice, pentru a insela cat mai multi. Isus care a facut toate minunile posibile si imposibile, chiar in timp ce umbla in puterea Duhului Sfant prin semne si minuni face acele precizari cu privire la semnele si minunile mincinoase. Pavel care ca si un urmas adevarat a lui Isus a facut aceleasi lucrari supranaturale ca si Isus, ne avertizeaza cam despre aceleasi lucruri.

Cine ne avertizeaza azi ca aoleu semnele si minunile, vindecarile si exorcizarile sunt periculoase rau de tot, si ar trebui sa fugim de ele pe unde vedem cu ochii? Uitati-va si voi in stanga si in dreapta, sa vedeti cine urla din toti plamanii ca vindecarile sunt de la diavolul si na, asa e in vremurile din urma, ne inseala diavolul prin lucratorii lui care fac semne si minuni. Va spun eu daca nu stiti. O parte din baptisti, crestini dupa evanghelie, o parte din adventisti, si o parte din restul. Si ce credeti ca fac oamenii astia in lucrarea pe care o fac ei  cica in numele Domnului. Oamenii astia PREDICA, PREDICA, PREDICA, PREDICA, PREDICA  si iar PREDICA. Ca daruri spirituale oamenii astia au: darul predicarii, darul predicarii, darul predicarii si darul predicarii iar cei cu scoli darul omileticii.

Daca un urmas a lui Isus care face aceleasi lucrari ca Isus, care isi pune mainile peste bolnavi si acestia sunt vindecati, care scoate draci din cei posedati, care a oprit furtuni si alte semne si minuni, ar veni sa imi spuna sa ma feresc de inselatoriile care tin de vremurile din urma, sa ma feresc de prooroci mincinosi, de semne si minuni dracesti, l-as lua foarte in serios, dar daca cineva vine si pe baza studiilor sale omiletice si pe baza miilor sale de predici (comentarii literare asupra textelor biblice) vine si imi spune ca aoleu diavolul e bagat in toate vindecarile semnele si minunile, adica fugiti de lucratorii faradelegii care lucreaza ca si Isus, azi nu mai sunt minuni, si daca sunt sunt de la cel rau, sincer nu dau nici doi lei pe dansul si pe parerile dansului. Mi se pare de-a dreptul jenant sa ai acelasi mesaj despre vremurile din urma ca si Isus si Pavel dar sa ai o lucrare complet opusa celei pe care o aveau ei. Intr-un final mi se pare jenant sa ai Biblia, sa o citesti si sa tragi concluzia ca pe vremea lui Isus si a apostolilor erau vindecari de la Dumnezeu, semne si minuni de la Dumnezeu, iar acum sunt de la diavolul.

Imagineaza-ti ca vine Isus in lume, si nu face nici o vindecare, nu face nici o minune si incepe sa urle: Se vor scula multi proroci mincinosi si vor insela pe multi, vor face semne mari si minuni, pana acolo incat sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi.

Cam asa arata cei care predica asta cu semnele si minunile mincinoase, dar care nu au habar ce inseamna vindecarile, semnele si minunile…… Daca ar tacea, destepti ar fi, dar…

Jesus is Loving Barabbas – MUST WATCH!

Voia lui Dumnezeu vizavi de saracie…

Deuteronom 15

4 Nu va trebui să existe între voi nici un sărac, deoarece în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă în stăpânire ca s-o moşteneşti, El te va binecuvânta foarte mult,

5 bineînţeles, numai dacă vei asculta întru totul de glasul Domnului, Dumnezeul tău, păzind şi împlinind toate poruncile acestea, pe care eu ţi le dau astăzi.

6 Căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă va binecuvânta după cum v-a promis şi veţi putea împrumuta multor neamuri, dar voi nu veţi lua cu împrumut. Veţi domni peste multe neamuri, dar nimeni nu va stăpâni peste voi.

„Vai, dar Dumnezeu vrea ca noi sa fim saraci, sa isi proslaveasca Numele prin saracia noastra, vrea sa ne smereasca, cand ne vede ca nu avem paine pe masa si nu avem bani sa ne cumparam strictul necesar atunci El e preamarit si Ii place sa ne vada cum crapam sub povara saraciei, Dumnezeu e bun si ne iubeste, e ca un tata iubitor care se uita la copiii lui cum nu au ce manca si se bucura, asta e placera Lui sa ne vada cum ne invinetim de foame, asta e desfatarea Lui, si cand vede ca mai putin si ne dam duhul, pentru ca nu vrea sa ne vada chiar morti, ne mai da o paine,  niste gogosi, sa ne mai taram o zi, doua, dupa care se repeta povestea.”  Cam asa arata voia lui Dumnezeu in mentalitatea multor pocaiti din Romania, am auzit si profetii, proorocii, lucrari sau cum vreti sa le zic, care spuneau lucru asta. Minunat, nu?

Asta e una din conceptiile dracesti bisericesti romanesti. Ca si crestini ar trebui sa stim care e voia lui Dumnezeu ca doar e scrisa in Biblie, Isus a venit pe pamant sa demonstreze voia Tatalui si ne-a aratat extrem de clar care e voia Tatalui, Isus a murit pe cruce si a luat anumite lucruri asupra Lui, ca sa ne arate ce uraste si ce iubeste.  Pe cruce Isus a luat pacatul, boala, blestemul, saracia. Voia lui Dumnezeu e extrem de clara si daca noi nu traim mantuirea de pacate, sanatatea fizica, daca traim in saracie lucie si sub blesteme, nu inseamna decat ca nu am inteles cum sa intram in posesia lor, ca suntem atacati de cel rau care vrea sa  ne opreasca sa avem impactul pe care trebuie sa il avem sau traim in mod voit in pacat si asta atrage automat activitatea demonica si trairea sub blestem. Voia lui Dumnezeu nu se schimba in functie de experientele noastre.

Hristos ne-a rascumparat din blestemul Legii, facandu-Se blestem pentru noi – fiindca este scris: “Blestemat e oricine este atarnat pe lemn” – (Gal.3:13)

Ca sa aflati care e blestemul legii cititi va rog Deuteronom 28:15-68. Daca veti citi cu atentie o buna parte din blestem e format din boala si saracie. Biblia nu e grea, trebuie doar sa renuntam la ideile venite de pe planeta celor care nu au cercetat Biblia si au inventat tot felul de povesti despre Dumnezeu si sa acceptam ceea ce scrie clar negru pe alb.

O sa imi spuneti ca Pavel si unii din biserica primara au trait in saracie. Pavel a avut situatii in care nu a avut nimic pentru ca era prigonit rau de tot. Cati dintre cei care proslavesc saracia, au fost prigoniti si fugariti din cetate in cetate, la cati li s-a luat tot din cauza persecutiei?

In adevar, ati avut mila de cei din temnita si ati primit cu bucurie rapirea averilor voastre, ca unii care stiti ca aveti in ceruri o avutie mai buna, care dainuie. (Evr.10:34)

Cati dintre voi ati fost atat de persecutati incat vi s-au luat averile, si acuma nu mai aveti nici haine, nici mancare, nici nimic? Daca e cineva in situatia asta, atunci se incadreaza la conceptul de „saracie” al Noului Testament.  Daca nu, atunci saracia vine din orice altceva, numa din voia lui Dumnezeu nu. Poate fi un atac al celui rau asupra ta, poate fi un blestem generational si am vazut astfel de cazuri, sau poate fi faptul ca iti organizezi finantele in modul cel mai pagubos posibil de exemplu nu dai partea Domnului si arunci si putinii bani pe care ii ai in directii gresite. La fel e si cu boala si tot ce tine de blestem. Astea nu sunt voia lui Dumnezeu. Isus nu moare pe cruce pentru lucrurile astea ca apoi sa se razgandeasca si sa faca o mutare secreta fara sa ne anunte si sa dea copiilor Sai si boala si saracie si ce o fi mai rau cu putinta. Diavolul e ala rau, DUMNEZEU E BUN.

Am vazut o gramada de oameni saraci, care nu aveau ce manca, si niciunul dintre ei nu a vrut sa traiasca la fel in continuare, absolut toti erau disperati sa scape, sa aiba macar ce manca si aproape toti pe care i-am intalnit in situatia asta sunt pocaiti si au in cap teoria ca asa a vrut Dumnezeu, sa ii smereasca etc, desi incearca si prin metode mai putin ortodoxe sa scape de saracie. Daca asta ar fi voia lui Dumnezeu nu inteleg de ce toti fara exceptie vor sa iasa din saracie, din „voia lui Dumnezeu”. La fel si cu boala „ asta e voia lui Dumnezeu sa fiu bolnav, dar imi dau averea la doctori doar doar scap de „voia lui Dumnezeu””.

Dumnezeu nu te vrea sarac. Cand ma gandesc la saracie, ma gandesc la faptul ca omul nu are ce manca, ce imbraca si lucrurile necesare sa duca o viata decenta, nu ma refer la faptul ca nu ai bani sa iti iei 5 costumase noi pentru mersul la biserica, 12 batice si masina noua sa o oftici pe Maricica.

Dumnezeu nu te vrea nici in pacat, nici bolnav, nici sarac, nici sub alte blesteme. El vrea sa ducem o viata din belsug din toate punctele de vedere, pentru ca in Tara Promisa exista provizii pentru toate aspectele vietii, si prin credinta avem acces la Imparatie, la Imparatia lui Dumnezeu, avem acces in Tara Promisa, avem acces in Sfanta Sfintelor, avem acces la resurse pentru a duce o viata din belsug, doar tre sa descoperim drumul, caile Domnului si sa accesam mostenirea pe care o avem in Isus, Isus care e Domnul si ne vrea sa domnim impreuna cu El.

Crestinii din Congo – un video extraordinar

Cine cugeta la Cuvantul Domnului gaseste fericirea….

bible-007Cine cugeta la Cuvantul Domnului gaseste fericirea, si cine se increde in Domnul este fericit. – (Prov.16:20)

Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. (Mat.6:33)

Sunt “fascinata” de faptul ca desi generatii intregi de oameni au incercat sa gaseasca fericirea in orice altceva decat spun versetele de mai sus, desi oamenii care traiesc acum pe pamant, marea majoritate rontaie aceleasi iluzii la infinit, (nu ma refer doar la cei din lume, ma refer in egala masura si la pocaiti), spiritul de turma ii face pe oameni orbi, hotarati sa se autodistruga cautand fericirea exact unde nu se gaseste.

Si stiu ca in mintea voastra a majoritatii care cititi aceste randuri e la fel, chiar acuma va ganditi ca de fapt si in cutare lucru se gaseste fericirea si in cutare si in cutare, desi nu ati gasit-o, credeti ca sunteti voi mai ghinionisti si ii invidiati pe cei care au o aparenta grozava, crezand ca intr-o zi o sa intalniti omul, lucrul, banii necesari care va vor face fericiti, doar ca  garantat va veti lovi cu capul de aceleasi dezamagiri la infinit, atata timp cat veti pedala in sistemul lumii care va spune orice altceva decat va spune Dumnezeu.

Cine cugeta la Cuvantul Domnului gaseste fericirea, din increderea in Dumnezeu izvoraste fericirea, din cautarea Imparatiei Lui te vei alege cu echlibrul launtric dupa care tanjesti, din nimic altceva, dar absolut nimic altceva nu o sa poti sa iti gasesti linistea oricat te-ai zbate. Priveste in jur, si daca se poate da la o parte aparentele de pe vietile oamenilor si poate poate o sa intelegi ca nu are rost sa incerci ceva ce nimeni nu a reusit.